Devotamentul de care a dat dovadă ca buzele...
Tulburarea Dismorfică Corporală (Body Dysmorphic Disorder) – O Privire Detaliată
Tulburarea dismorfismului corporal (Body Dysmorphic Disorder – BDD) este o afecțiune psihologică severă în care persoanele afectate au o percepție distorsionată a propriei imagini fizice. Deși trăsăturile lor pot fi perfect normale sau chiar atrăgătoare, pacienții cu BDD sunt obsedati de defecte minore sau inexistent. Aceste „defecte” pot fi legate de orice parte a corpului, dar sunt cele mai frecvente la nivelul feței, cum ar fi nasul, ochii sau părul.
Cum se manifestă tulburarea dismorfismului corporal?
Persoanele cu BDD trăiesc o nemulțumire constantă față de aspectul lor, care nu poate fi justificată de realitatea obiectivă. De obicei, pacienții cu această tulburare își doresc să își modifice trăsăturile fizice prin intervenții estetice, cum ar fi rinoplastia, mărirea sânilor sau corectarea altor părți ale corpului, chiar dacă aceste trăsături nu sunt, de fapt, defecte. În unele cazuri, pacienții nu pot exprima clar ce nu le place la aspectul lor, dar sunt convinși că trebuie să își modifice anumite părți ale corpului.
De exemplu, o persoană cu BDD ar putea considera că nasul lor este prea mare, chiar dacă este proporțional cu restul feței. Aceasta poate solicita operații pentru a-l micșora, creând o disonanță între ceea ce își doresc și ceea ce este obiectiv necesar.
Pericolele tulburării dismorfismului corporal
Una dintre cele mai mari provocări în tratamentul BDD este că, chiar dacă pacientul primește exact ceea ce își dorește din punct de vedere estetic, nemulțumirea nu dispare. Chiar dacă nasul a fost micșorat sau sânii măriți, pacientul poate continua să fie nemulțumit, având așteptări nerealiste. Acestea pot duce la o căutare continuă a perfecțiunii, care este imposibil de atins, și la o depresie profundă.
Un alt risc major este că acești pacienți pot solicita intervenții repetate, ceea ce poate duce la complicații fizice și psihologice grave. De multe ori, cerințele lor sunt de natură exagerată și nu țin cont de limitele fiziologice ale corpului uman. Astfel, un pacient cu BDD poate deveni dependent de proceduri estetice, iar rezultatul final nu va adresa niciodată cauza reală a nemulțumirii lor, care este, în esență, o problemă psihologică.
Cum pot interveni medicii în astfel de cazuri?
Deși chirurgia estetică are rolul de a îmbunătăți aspectul fizic și de a adresa dorințele estetice ale pacienților, pentru persoanele cu BDD, intervențiile estetice pot duce la un cerc vicios de nemulțumire și complicații. Este esențial ca medicii să identifice semnele acestei tulburări și să direcționeze pacienții către tratamentele corespunzătoare, care pot include psihoterapie sau medicamente.
Chirurgii esteticii trebuie să fie conștienți de limitele propriei practici și să refuze intervențiile când există semne clare de BDD. În loc să efectueze proceduri inutile, medicii ar trebui să încurajeze pacienții să consulte un psiholog sau un psihiatru pentru a trata cauzele profunde ale nemulțumirii lor.
Cum să identificăm un pacient cu BDD?
Este esențial ca medicii să fie pregătiți să recunoască simptomele BDD. Pacienții care solicită modificări ale trăsăturilor fizice minore sau inexistente și care sunt extrem de obsedati de aceste defecte pot fi susceptibili de a avea această tulburare. Semnele comune ale BDD includ:
• Insistența asupra unui defect minor, care nu este evident pentru ceilalți.
• Cererea repetată de intervenții estetice, chiar și după ce au fost realizate operații anterioare.
• Îngrijorarea constantă față de modul în care arată în comparație cu alții.
• Tendința de a evita socializarea din cauza temerii că defectele lor fizice vor fi observate.
